Raiul

Dorinţa de a afla adevărul este primul pas în descoperirea lui.

Raiul există, dar nu apare decât prin deschiderea ochilor spirituali, atunci când începem să percepem lumea prin ochii adevărului. De îndată ce minciunile ne captează atenţia, ochii noştri spirituali se închid. Ieşim astfel din visul raiului şi începem să visăm visul iadului.

Raiul ne aparţine tuturor, căci noi suntem copiii raiului. Vocea din capul nostru nu ne aparţine, căci atunci când ne naştem, nu ne naştem cu ea. Gândirea apare ulterior, prin învăţare. Începem prin a învăţa limbajul, apoi diferite puncte de vedere, şi în sfârşit toate aceste judecăţi şi minciuni. Vocea cunoaşterii se naşte odată cu acumularea de cunoştinţe.

Înainte de a ne hrăni cu minciunile care apar odată cu cunoaşterea, noi trăim în adevăr. Nu rostim altceva decât adevărul. Trăim în iubire, fără nici un pic de teamă. De îndată ce apare cunoaşterea, începem să ne judecăm pe noi înşine. Nu ne mai simţim suficient de buni, devenim vinovaţi, ne ruşinăm şi simţim nevoia de a fi pedepsiţi. Începem să visăm numai minciuni, şi ne separăm astfel de Dumnezeu.

Din clipa în care ne separăm de Dumnezeu, începem căutarea lui, a iubirii pe care suntem convinşi că am pierdut-o. Oamenii caută încontinuu dreptatea, frumuseţea, adevărul – adică exact ceea ce erau înainte de a cădea în capcana marelui mincinos. În realitate, ea îşi caută propriul sine.