Pedeapsa lui Gandhi

Aveam 16 ani şi locuiam cu părinţii mei în Institutul pe care bunicul meu l-a fondat în afară, la 18 mile de Durban, Sudafrica, în mijlocul plantaţiilor de zahăr. Locuiam destul de departe de oraş şi nu aveam vecini, aşa că mie şi celor două surori ale mele, ne entuziasma posibilitatea de a merge în oraş să ne vizităm prietenii sau să mergem la cinema.

Într-o zi tatăl meu mi-a cerut să-l duc la oraş pentru a asista la o conferinţă care dura o zi întreagă şi eu am profitat de această oportunitate. Cum mergeam la oraş, mama mi-a dat o lista cu cumpărături de la supermarket şi cum aveam o zi întreagă la dispoziţie, tata mi-a cerut să caut nişte lucruri necesare şi să duc maşină la atelier. Când m-am despărţit de tata el mi-a spus: Ne vedem aici la 5 după masă şi ne întoarcem împreună acasă.

După ce am terminat foarte repede toate sarcinile pe care le aveam, m-am dus la cinematograful cel mai apropiat. M-a absorbit atâta filmul, un film lung cu John Wayne, încât am uitat de timp. Era 5,30 când mi-am amintit. Am fugit la atelier, am luat maşină şi m-am grăbit către locul unde mă aştepta tatăl meu. Era aproape 6 după masă. El m-a întrebat neliniştit:

– De ce ai ajuns târziu ?
M-am simţit prost din cauza asta şi nu puteam să-i spun că fusesem la cinema să văd un film cu John Wayne; atunci i-am spus că maşină nu fusese gata şi a trebuit să aştept…asta i-am spus fără să ştiu că tata întrebase deja la atelier.Când şi-a dat seamă că l-am minţit, mi-a spus :

-Ceva nu merge bine în felul în care te-am crescut, poate că nu ţi-am dat destulă încredere să-mi spui adevărul. O să reflectez la ceea ce am făcut rău cu tine. O să merg pe jos cele 18 mile până acasă şi mă voi gândi la asta.

Aşa că, îmbrăcat cu costumul şi pantofii lui eleganţi, începu să meargă până acasă pe jos, pe un drum neasfaltat şi întunecat. Nu puteam să-l laş singur… Aşa că am condus 5 ore şi jumătate în spatele lui…văzându-l pe tatăl meu suferind agonia unei minciuni stupide pe care i-o spusesem.De atunci m-am decis să nu mai mint niciodată. De multe ori mi-am amintit acest episod şi m-am gândit… Dacă m-ar fi pedepsit aşa cum îi pedepsim noi pe copiii noştri, aş fi învăţat lecţia ?Nu cred. Aş fi suferit pedeapsă şi aş fi continuat să fac acelaşi lucru. Dar atitudinea asta de nonviolenţă a fost aşa de puternică încât o am întipărită în memorie că şi cum ar fi fost ieri.

Asta este puterea vieţii fără violentă !