Evoluția în viață

Este ciudat cum ne schimbăm percepțiile pe măsură ce ne maturizăm. Când eram mică, pe fratele meu care era cu doi ani mai în vârstă, îl vedeam mare.Când eram în clasă I credeam că cei din clasă a IV-a reprezentau o formă de viață evoluata, dar când am ajuns în clasă a VI-a eram suficient de mătura să îmi dau seama că noua grupă de clasă a IV-a erau de fapt niște copilași.

Părinții meu știau totul până în momentul adolescenței când, peste noapte, au devenit neștiutori. Nu mi-i puteam imagina cum erau că și copii, iar acum nu-mi vine să cred că și copiii mei sunt părinți…

După cum văd, vârstă este mai degrabă o chestiune de atitudine, decât una de ani. Unii oameni anticipează cu bucurie perspectivă încercării de noi experiențe pe măsură ce îmbătrânesc. Alții se tânguiesc pentru fiecare aniversare și se plâng de câteva riduri și de primele fire de păr albe sau de faptul că trebuie să lucreze cu colegi sau șefi care sunt mult mai tineri decât ei.

Așa este, fiecare stadiu al vieții aduce noi provocări, dar cât de bine este să privim procesul de îmbătrânire cu atitudinea „Acum urmează partea cea mai buna” și să ne bucurăm de fiecare zi, luna și an care vine! A îmbătrâni poate fi o aventură măreață!

Ceea cea contează este nu să adaugi ani vieții tale, ci să adaugi viața anilor tăi. – Alexis Carrel