Discurs motivaţional cu tine însuţi

"Poţi avea tot ceea ce-ţi doreşti în viaţă cu condiţia să ajuţi cât mai multe persoane să obţină ceea ce vor" Zig Ziglar
Din cercetări a reieşit clar că vorbitul cu tine însuţi îţi influenţează în mod direct performanţele. Printează discursul de mai jos sau fă-i o copie pe un cartonaş. În cadrul acestui proces vom pune descoperirea calităţilor tale la persoana întâi timpul prezent. Citeşte când te trezeşti şi înainte de culcare, va avea efect garantat:
Eu… sunt cinstit, inteligent, cu un scop bine stabilit, organizat, responsbil, implicat şi punctual. Sunt extrem de motivat, optimist, entuziast, pozitiv, concetrat şi nu trebuie să mă mâne nimeni de la spate. Sunt hotărât, competent, disciplinat, perseverent, cultivat, creator, plin de resurse şi un membru al echipei care ştie să aleagă corect. Sunt inteligent emoţional, încrezător şi un alergător de cursă lungă. Sunt plin de energie, mă stăpânesc perfect, am o imagine de sine sănătoasă şi mă descurc foarte bine. Acestea sunt calităţile învingătorului şi eu am fost născut să ajung învingător, şi utilizându-le zilnic, îmi voi păstra avântul, asigurându-mi locul de muncă într-o lume în care aşa ceva nu există. De asemenea, toate aceste calităţi îmi vor da posbilitatea să obţin mai multe lucruri ce pot fi cumpărate cu bani, dar şi din cele pe care banii nu le pot cumpăra.
P.S. NU UITA: Trebuie să fii înainte de a putea face şi să faci înainte de a putea avea. Procedeul de a vorbi cu tine însuţi este parte integrantă a existenţei.
Sursa : “Dincolo de vârf” de Zig Ziglar
Postat în Învăţături

