Despre compasiune şi puterea observatorului

Schimbă lumea prin puterea exemplului !

„Studiile ştiinţifice au arătat că imunitatea este mărită chiar şi numai prin observarea unor acte de compasiune. David McClelland, de la Uni­verstitatea Harvard, a constatat că studenţii (n.n. cei care au participat la studiul despre le­gă­tu­ra dintre iubire şi imunitate) prezintă o secreţie mă­rită de anticorpi salivari atunci când văd un film în care Maica Tereza alintă un copil, în timp ce nivelele lor de anticorpi salivari scad, atunci când privesc scene de război” . Studiul citat face uluitoare dez­văluiri a ceea ce suntem în adâncurile fiinţei noas­tre, a felului în care funcţionăm, a felului în care fiecare moment de observaţie influenţează ma­­­teria. Anticorpii reacţionează la gesturi de com­­pa­siune şi iubire. Anticorpii se deprimă în faţa scenelor de război, ură, durere şi distrugere. Ce poate fi, oare, mai evident, mai minunat decît sim­plul fapt că fiinţa noastră profundă este cons­tru­i­tă şi revigorată în fiecare clipă chiar de simplul fapt de a observa iubirea care ne înconjoară?

Noi ştim că bucuria de a privi un răsărit de soare ne azvârle în blân­deţea şi-n frumuseţea propriei fiinţe, căci starea de bine pe care o resimţim imediat certifică faptul că observăm cu ochiii dragostei. Ar fi util să exersăm „observarea iubirii” în mod deliberat. Ar fi util să ne începem ziua, stabilindu-ne încă de la trezire să vedem în lume dragostea, fru­mu­se­ţea, compasiunea, mila, bunătatea şi frumosul. A observa lumea în mod conştient înseamnă a nu ne mai lăsa privirea (percepţia) să alunece către dra­mă, căci privirea noastră o accentuează, de­po­trivă în noi şi-n lume. „A observa lumea” poate de­veni un act responsabil în clipa în care în­ţe­le­gem că ceea ce alegem să privim şi felul în care ale­gem să privim este – nici mai mult nici mai pu­ţin decât un act de creaţie. Ochii care privesc lu­mea cu dragoste crează dragostea în lume.