Alege să fii liber... alege să iubeşti !

Butonul este o piesă mică, cu o anumită formă, care, prin apăsare sau învârtire efectuează un contact electric sau o acţiune mecanică. Tinde-ţi să credeţi că butoanele se află doar prin prejurul nostru.

Greşit !

Şi omul are butoane. Iar un om ce are butoane nu este liber. Să vină cineva să-ţi apese butonul şi tu să-ţi schimbi starea într-o secundă… asta nu e libertate. Prezenţa lor ne face pe noi controlabili, ceea ce ne privează de libertate.

Să detaliez:

1. Suntem colegi de grupă. La un seminar o dai în bară. Pui o întrebare prostească. Eu mă uit la tine într-un anumit fel. Nu trebuie să spun nimic. Pentru că citeşti deja în ochii mei: “Cum a intrat boul ăsta la facutlate?” Care este reacţia ta? Imediat te simţi lezat. Ţi-am apăsat butonul. Te-am făcut să te simţi nasol. Ce uşor a fost.
2. Suntem soţ şi soţie. În seara asta ai încercat o mâncare nouă. Nu e rea dar nici grozavă. Ce fac eu? Îţi spun: “Iubito, eşti cu adevărat o specialistă în arta culinară”. Am apsăsat butonul? Desigur! Te simţi în al nouălea cer. Aşteptai verdictul meu cu inima strânsă, iar el a fost pozitiv.
3. Suntem în trafic. Nu sunt atent şi nu-ţi dau prioritate. Replica ta nu întârzie: “Băi, tâmpitule, cine ţi-a dat carnetul de şofer?”. Simt că îmi plezneşte capul de furios ce sunt. Mi-ai apăsat butonul şi mi-ai stricat toată seara. Şi ce bine mă simţeam…

Cum e posibil să am atâta control asupra ta? De unde atâta vulnerabilitate?
Iată ce cred eu : Eul. Rădăcina acestor reacţii mecanice este credinţa că eşti cineva anume. Identificarea Sinelui cu Eul. Tu eşti Sinele care nu poate fi definit. El nu este nici genial, nici idiot şi nu poate fi înţeles la nivel logic. Logica are limite, este doar un instrument de măsurare a realităţii. Nu poate cuprinde realitatea mutlidimensională la fel cum un pătrat nu poate înţelege un cub. În clipa în care te-ai identificat cu Eul te-ai cuplat la butoane şi te-ai limitat. Ceea ce te pune în pericol, ameninţare.

Eşti un student care alege “Facultatea de ştiinţe ale mişcării” în locul celei de “ştiinţe econimice”. I-a să văd pe care buton să apăs. Să aprob sau nu? Să te felciti pentru instinct sau să te critic pentru capriciul ăsta?
Ceea ce afirm este împotriva percepţiei normale, dar ai îndrăznit vreodată să pui sub semnul întrebării această percepţie?

Hai să plecăm într-o excursie. Imaginează-ţi că te cheamă Gigel. Detaşează-te puţin, ieşi din tine însăţi. Observă-l pe Gigel aşa cum o observi pe mama ta. Observă-i reacţiile, gândurile, dorinţele. E ca şi cum ai fi altcineva înăuntrul ei, care priveşte obiectiv. Fără nici un fel de prejudecăţi, fără evluări, fără etichete. Doar observaţie ! Bun. Acum eu îi spun lui Gigel:”Gigel sunt realmente impresionat de inteligenţa ta. Nu credeam că va fi cineva capabil să înţeleagă acesta rânduri”. Ce face Gigel? devine entuziasmat, mândru. A primit recompensa. Dar eu mai adaug:”Dar pe cât eşti de deştept pe atât de oribil ţi-ai cumpărat şi hainele astea hidioase” Hopa… Gigel se schimbă la faţă… se simte inconfortabil, rănit. Acestea sunt butoanele.
Dar Gigel băiat citit răspunde aşa: “Ce crezi despre mine e părerea ta şi ţi-o respect însă eu nu mă judec, doar mă exprim şi asta mă bucură. Eu doar sunt !” Şi cu asta a dezactivat butoanele. Poţi să-i spui în continuare câte vrei, el tot aceeaşi stare de existenţă o va avea.

Imaginează-ţi această libertate. Să nu mai depinzi de evaluarea celuilalt, de judecăţile lui pozitive sau negative. Nu, nu am spus să le ignori. Să le accepţi fără însă a le permite să-ţi perturbe echilibrul. Să le observi exact aşa cum sunt. O opinie e fundamentată diferit în funcţie de sistemul fiecăruia de valori. Şi e dreptul fiecăruia să aiba propria lui opinie. Însă nu te identifica cu ea.

Reţine! Aşa cum durerea fizică îţi arată că ceva e în neregulă cu corpul tău, durerea psihologică te notifică asupra unei iluzii pe care o mai întreţii.

Mă voi opri aici. Ideea articolului este preluat din cartea Adrian Nunţă – Ghidul iluminării pentru leneşi.
Articol dedicat elevului Mihnea.